Gânduri din partea conducerii,

Ca orice poveste și povestea noastră începe cu „A fost odată…”, într-o zi de 1 septembrie, 2007, când noi, familia Ștefan, cu elanul specific vârstei tinere, am decis să investim tot ce am avut în educația și viitorul copiilor noștri, crezând cu tărie că: „CEA MAI BUNĂ EDUCAȚIE ASIGURĂ CEL MAI BUN VIITOR”.

Așadar, povestea Winnie a început în anul 2007 prin înființarea primei creșe private din Oradea. A continuat în anul 2009 cu prima grădiniță și a evoluat cu deschiderea altor două grădinițe în anul 2012, respectiv 2016. În anul 2014, cu viziune și curaj, se deschide Școala Primară Winnie Academy. Ne dorim din inimă ca prin tot ceea ce am reușit să creăm în instituțiile noastre de învățământ – Grădinița „Căsuța lui Winnie & Princess”, Grădinița „Winnie Academy”, Grădinița „Winnie Academy Little School” și Școala Primară „Winnie Academy Oradea”- să implementăm un Sistem de EDUCAȚIE, în adevăratul sens al cuvântului. Ne propunem să creștem copii cu personalitate armonios dezvoltată, încrezători în sine, motivați în a obține rezultate excelente, capabili să reacționeze creativ, adecvat, independent la situații de viață diverse.

Astăzi, „Winnie Academy” este o instituție de învățământ care cuprinde patru locații, 12 grupe de grădinițe grupate în trei locații, respectiv Școala Primară, unde în septembrie 2019 va prinde contur și ciclul gimnazial.

Cu o viziune occidentală, o abordare transdisciplinară și focus pe dezvoltarea echilibrată și responsabilă a elevilor, „Winnie Academy” îmbrățișează curriculum-ul românesc și îl îmbogățește cu elemente din curriculum-ul britanic (Partener Cambridge). Credem că orice copil născut în România trebuie să își cunoască rădăcinile, motiv pentru care am preluat curriculum-ul românesc ca bază a sistemului nostru. Pe de altă parte, credem că metodele britanice de învățământ sunt cele care îi ajută cel mai mult pe copii în a-și dobândi încrederea în ei, să vorbească liber, să-și descopere talentele și să-și urmeze drumul. Ca atare, combinația între cele două sisteme este ceea ce propune „Winnie Academy” ca soluție optimă pentru educația unui copil care să fie dezvoltat pe toate planurile, fericit, echilibrat și pregătit pentru VIITOR!



Cu drag,
Familia Ștefan

Istoric

Am început cu deschiderea primei creșe private din Oradea acum mai bine de 10 ani, am crescut cu răbdare, am trecut printr-un proces de extindere începând cu 2007 și în tot acest timp am urmărit și îmbunătățit continuu echilibrul între activitățile curriculare și extracurriculare, între cunoaștere și autocunoaștere, între metodele clasice și cele moderne de predare.

1 Septembrie, 2009: se deschide o altă locație Grădinița „Căsuța lui Winnie and Princess” ( Strada Gheorghe Doja, nr.20 ) având un efectiv de 27 copii și 9 cadre didactice. În prezent această locație funcționează cu un efectiv de 65 de copii în 5 grupe: antepreșcolari, mini, mică, mijlocie și mare, 17 cadre didactice, psihologi, personal medical și personal auxiliar.

1 Septembrie, 2012: se deschide locația Grădinița „Winnie Academy” cu sediul în Cartierul Luceafărul (Calea Aradului, nr. 4A) care funcționează în paralel cu locația de pe strada Gheorghe Doja. Această locație funcționează pentru început cu patru grupe de copii.

1 Septembrie, 2014: ia naștere Școala Primară „Winnie Academy”, cu sediul în Cartierul Luceafărul (Calea Aradului,nr. 4A) cu 29 de copii, 2 clase pregătitoare: Alfa și Beta ; 9 cadre didactice: profesori în învățământul primar, profesori limba engleză, profesor limba germană, instructor dans, profesor arte, profesor muzică, psiholog școlar, etc.

1 Septembrie, 2016: Școala Primară „Winnie Academy” se mută într-un spațiu mai mare, situat în incinta fostului Liceu Sanitar Oradea (strada Primăriei, nr.13), unde funcționează și în prezent cu 10 clase de elevi de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a (câte două clase din fiecare nivel)

1 Septembrie, 2016: Grădinița „Winnie Academy” se împarte în două locații aflate ambele în Cartierul Luceafărul: „Winnie Academy Kindergarten” și „Winnie Academy Little School”. În prima funcționează și în prezent 5 grupe de copii până în 4 ani. Proiectul inedit „Little School” pregătește copiii peste 4 ani pentru experiența școlii. Acesta găzduiește 4 grupe de copii, la rândul lui. În Cartierul Luceafărul învață zi de zi peste 140 copii .

Grădinița și Școala Primară „Winnie Academy” sunt autorizate de Ministerul Educației Naționale. Programa școlară de bază este cea tradițională, dar cu elemente din alte sisteme de învățământ alternative.